autoportret cu gâtul tăiat

unghiile mele în gâtlejul
cândva cântător al păsării
sub apa fierbinte
la chiuveta din bucătărie
apoi tocătorul, satârul
pentru ciocul oricum inutil

plămânii minuţios dezlipiţi
de pe oasele pieptului
un ţesut imponderabil
cum cerul

mâna mea pe satârul aseptic
ochii păsării cândva cântătoare
peste care pleoapele nu vor să mai cadă
şi în care în moarte ne oglindim
de-a valma
tocătorul, satârul aseptic,
eu cu gâtul tăiat
cu plămânii minuţios dezlipiţi
de pe oasele pieptului
eu cu ochii veşnic deschişi
peste care pleoapele nu vor şi nu vor
să mai cadă

deasupra un dumnezeu
făcut doar din cuvinte,
cuvinte, cuvinte

şi fără nici o speranţă.