poem de dragoste, imn, rugă sau poate psalm

dumnezeu e mereu prins
între două femei, între
două căsnicii
în mijlocul copiilor lui
făcuţi cu mai multe neveste
care toate îl plâng
şi îi spală picioarele
măcar în amintire

lacrimi şi smirnă

dumnezeu trimite mesaje
de dragoste
totdeauna altei femei
visând la pântecele ei roditor
în care vrea să pătrundă
ca o idee fixă în creier

cu ochii închişi şi oricum
cam la nimereală
dumnezeu îşi strigă femeile toate
doar maria, maria, maria

o armată de marii mincinoase
cu sămânţa lui în pântece
mărşăluiesc prin creierul său

eu pe crucea mea de aer,
pe crucea mea de plumb
în vreme ce aripi îmi cresc
sub ochii mulţimii
în staţia autobuzului 282
plâng şi neputincioasă întreb:
dumnezeul meu de ce m-ai părăsit
şi cu gândul la pântecele roditor
în care tocmai a pătruns
vărs pe aripile mele nou-nouţe
şi pe picioarele acelea pe care
mereu în amintire le spăl
şi în faţa cărora îngenunchez.
o armată de marii mincinoase
mărşăluiesc şi prin creierul meu.